Facultatea de Farmacie
Facultatea de Farmacie pregătește, în cadrul celor două programe de studii – Farmacie și Asistență de farmacie, specialiști în domeniul Sănătate, la nivelul exigențelor actuale ale angajatorilor din domeniu.
Cu un grad ridicat de inserție pe piața muncii, absolvenții facultății, farmaciști sau asistenți de farmacie licențiați, profesează în diverse arii de activitate: farmacie comunitară, farmacie de spital, industria farmaceutică, centre de cercetare, laboratoare toxicologice, agenții guvernamentale.
Facultatea de Farmacie își desfășoară activitatea într-o clădire modernă, unde studenții, rezidenții și doctoranzii farmaciști studiază în 11 laboratoare didactice și 3 laboratoare de cercetare, dotate cu mobilier și aparatură la standarde europene.
Contractele și acordurile de colaborare cu Colegiul Farmaciștilor Constanța, Spitalele din județ, Centrele de cercetare și Școlile Doctorale le asigură viitorilor farmaciști o pregătire la nivel european.
Atât studenții, cât și cadrele didactice beneficiază de mobilități ERASMUS + în universități din Italia, Macedonia, Turcia, Bulgaria, Spania, Polonia, Letonia, Franța, Elveția.