În cele peste 3 decenii de existență, Universitatea Ovidius din Constanța a devenit unul dintre cei mai importanți vectori care contribuie major la dezvoltarea orașului și a regiunii. Suntem singura instituție academică din lume care îi poartă numele poetului latin Ovidius Publius Naso și, totodată, un exemplu al metamorfozelor, căci, în cei 32 de ani de la înființare, prin diversele momente care ne-au definit ca instituție, am devenit un reper în ceea ce privește învățământul academic, ne-am păstrat dinamismul și ancorarea în valorile comunității din care facem parte.
Calitatea deosebită a profesorilor și performanțele remarcabile ale studenților și absolvenților, diversitatea programelor noastre de studii, proiectele de cercetare, dezvoltare și inovare și dimensiunea antreprenorială, derularea unor manifestări științifice, culturale și sportive de anvergură, dar și dimensiunea multiculturală, sunt elementele care, în prezent, ne definesc și marchează implicarea responsabilă în societate a universității noastre.
Peste 18.000 de studenți învață deja la „Ovidius”. Aici poți învăța și tu!